|
Christos, cheia de la poarta Vieții
|
DRUMUL INTERIORA pune în
practică, pas cu pas, Extras dintr-o revelație a Spiritului dată prin Cuvântul profetic în epoca noastră: >> Recunoașteți și simțiți că, tocmai în această epocă materialistă Drumul Interior este o necesitate. Drumul Interior este totodata drumul eliberarii de împovărările care există în suflet. Deci dacă parcurgeți acest drum într-un mod altruist, adică iubirea față de Tatăl este esențială, dacă ne eliberăm de împovărări spre a ne apropia de Dumnezeu, Tatăl nostru etern, atunci veți avansa pas cu pas pe Drumul Interior. O, recunoașteți, Drumul Interior înseamnă : recunoaște-te pe tine însuți și pune-ți în ordine păcatele cu ajutorul lui Christos pentru a te apropia tot mai mult de Cel etern, de Lumina veșnică. Drumul Interior este deci o școală a vieții în care fiecare elev se recunoaște pe sine. Recunoașterea de sine este necesară pentru că, sufletul nu se purifică decât dacă elevul își recunoaște greșelile, adică păcatele și urmează drumul cainței inimii, cere iertare, își repară greșelile și nu mai face greșelile deja recunoscute. << Ce este Drumul Interior?Este drumul care duce la Dumnezeu, Tatăl nostru, cu ajutorul lui Christos, Mântuitorul nostru. Drumul Interior este drumul pe care Isus, Christosul, ni l-a arătat trăind pentru noi, ca exemplu, învățăturile conținute în Predica de pe Munte. Este drumul pe care El ne-a invitat să-l urmăm spunând: împărăția lui Dumnezeu este în voi. Noi am conștientizat că, Dumnezeu este în fiecare dintre noi, Dumnezeu nu are nevoie de un reprezentant sau de un mediator religios între El și oameni. Noi am conștientizat că,dogmele,ceremoniile, riturile, cultele sau alte forme de expresie religioasă orientate spre exterior nu au condus la Dumnezeu ci doar spre valori exterioare. Acestea se manifestă, adesea, cu multă pompă și lux în loc să îi ghideze pe oameni spre interiorizare și anume spre religia interioară. Cu alte cuvinte, cel care se încredințează marilor instituții ecleziatice își construiește casa pe nisip. Dovada o reprezintă lumea de azi. Cel care dorește să își ridice casa pe stâncă, o va construi pe fundamentul care este Isus, Christosul și învățătura Sa, urmându-L astfel pe Christosul lui Dumnezeu. Suntem conștienți că omul nu ar trebui să se orienteze spre nimeni altcineva decât spre Dumnezeu care este în el însuși și spre Legile Sale. Doar o religie interioară îl poate face pe om liber. Religia interioară este învățătura lui Isus, Christosul, care, acum 2000 de ani ne-a spus : "Urmați-Mă!" și "Cel care ascultă învățăturile Mele și le pune în practică este un om înțelept". Ce spune învățătura lui Isus din Nazaret? Învățătura lui Isus din Nazaret este simplă. El spune : Recunoaște-ți păcatele măsurând felul tău de gândire și de comportare cu Legile date de Dumnezeu și cu Predica de pe Munte, pentru a cere iertare aproapelui tău pentru păcatele față de el. Iartă-l pe aproapele tău pentru ceea ce ți-a făcut. Dacă nu mai repeți aceleași păcate, vei îndeplini, progresiv, Cele Zece Mari Cuvinte ale lui Dumnezeu și Predica de pe Munte a lui Isus din Nazaret. Pacea nu se va putea face între oameni decât dacă fiecare crează pacea în el însuși și rămâne în pace cu semenul urmând învățătura lui Isus în viața cotidiană. Cum să ne apropiem de Dumnezeu? Dacă ne recunoaștem păcatele care ne sunt arătate prin energia zilei, dacă le regretăm , le clarificăm și nu le mai repetăm,ne apropiem zilnic de Dumnezeul din noi. Acesta este drumul care conduce la casa Tatălui. Acest drum îl urmăm noi. Este drumul care duce direct spre interior până la Împărăția lui Dumnezeu de care a vorbit Isus din Nazaret. Orientați-vă încotro doriți, pentru că, fiecare om este liber să aleagă ceea ce vrea să facă sau nu. Libertatea despre care vorbesc mulți oameni și care este considerată bunul cel mai de preț, include responsabilitatea fiecăruia pentru gândirea și viața sa. Fiecare om poartă în el un trup nemuritor pe care îl numim suflet și care la rândul său poartă în el libertatea divină și deci responsabilitatea pentru ceea ce face sau nu, omul în viața sa pământească. De aceea nimeni nu trebuie să fie constrâns să creadă într-o învățătură religioasă oricare ar fi ea. Pentru că, nici un credincios, oricare ar fi credința sa, nu poate dovedi că credința sa reprezintă adevărul. Totuși, toți sunt chemați, prin îndeplinirea progresivă a Legilor lui Dumnezeu și a Predicii de pe Munte, să aibă parte de faptul că, Dumnezeu este în noi. Predica de pe Munte a lui Isus este încă actuală? Predica de pe Munte conține "esența Drumului care duce spre interior" Prin intermediul cuvântului profetic dat de profeta lui Dumnezeu pentru epoca noastră, Christos ne învață astăzi acest drum, în Viața Universală, în toate detaliile, pe fiecare din nivelele sale. Drumul Interior "Mai aproape de tine Dumnezeul meu" care începe cu ciclul de deschidere a constiinței conform creștinismului inițial constă în recunoașterea și învingerea greșelilor umane din dragoste pentru Dumnezeu. Cel care parcurge cu succes acest drum, care duce la altruism, la egalitate, la libertate, la unitate, la fraternitate adică la dreptate , primește puterea de a îndeplini tot mai mult în viața sa cotidiană,profesională și socială, învățăturile Predicii de pe Munte a lui Isus din Nazaret cât și a celor Zece Mari Cuvinte ale lui Dumnezeu. Și în epoca noastră, Christos a trimis un profet, o femeie, prin intermediul căreia Isus, Christosul, ne-a dat, din nou, Drumul Interior, drumul care ne conduce până la moștenirea noastră divină și pe care ni l-a învățat în Predica de pe Munte, drumul pe care El, ca Isus din Nazaret, l-a trăit pentru noi, ca exemplu. Primul țel al Drumului Interior Mulți dintre noi urmăm acest drum pentru a deveni conștienți de moștenirea noastră divină. Vedem cum ne eliberăm de agresivitate, de ură de gelozie, de ostilitate, de exploatarea semenului etc...etc... Devenim mai fericiți, mai veseli, mai liberi,mai sănătoși și putem să ne luăm viața mai bine în propriile mâini. Câștigăm siguranță fără a deveni aroganți, relațiile cu colegii de serviciu se îmbunătățesc pentru că noi nu mai privim greșelile altora ci le privim mai întâi pe ale noastre. Pacea și spiritul comunității domnesc din ce în ce mai mult în familiile noastre. Într-un cuvânt, ne este din zi în zi tot mai bine. Înaltul țel al Drumului Interior Fiecărui om care urmează cu consecvență Drumul Interior îi este posibil să iasă progresiv din legea semănatului și a recoltei. Dezvoltând din nou ființa noastră adevărată, moștenirea noastră divină, intrăm în viața Spiritului lui Dumnezeu Cum se desfășoară Drumul Interior? Drumul Interior începe printr-un ciclu de pregătire a conștiinței. Acest ciclu preliminar al Drumului Interior are drept scop să ne pregătească conștiința orientându-ne, tot mai mult, gândurile și întreaga viață, spre Dumnezeu, în noi. Aceasta se realizează învățând să cunoaștem circuitul spiritual care acționează între suflet și corp și să activăm forțele de autovindecare în suflet și corp. În continuare urmează Drumul Interior cu cele patru trepte de școală propriu-zis, cursurile intensive. Drumul Interior începe cu treapta Ordinei unde învățăm să ne ordonăm gândurile, să ne înfrânăm vorbirea să ne înnobilăm simțurile și să reglăm aspecte ale trecutului nostru. Pe treapta următoare, treapta Voinței, învățăm să ne recunoaștem voința proprie și să împlinim, pas cu pas, voința lui Dumnezeu. Pe treapta Înțelepciunii începem să scoatem și să acționăm din conștiința deja deschisă. Drumețul aflat pe treapta Seriozității trăiește tot mai conștient în Dumnezeu care, la acest nivel, îl conduce.
FERICIRE, LIBERTATE Și SUCCES Școala cosmică Evoluția spre conștiința cosmică Fiecare om se găsește pe un anumit drum al viețiii sale. La un moment dat fiecare se întreabă: Oare de ce sunt eu aici? Ce rost are prezența mea aici? Ce țeluri ar trebui să am, adică ce țeluri vreau să urmez?
DRUMUL INTERIOR în Viața Universală Este drumul la Dumnezeu-Tatăl nostru, cu Christos, Mântuitorul nostru, este Drumul Interior, pe care ni l-a arătat Isus, Christosul, prin Predica de pe Munte trăită conform cuvintelor : "Împărăția lui Dumnezeu este în interiorul vostru". >>...Recunoașteți și simțiți că tocmai în aceste timpuri materialiste este nevoie de Drumul Interior. Totodată, Drumul Interior este calea eliberării de poverile care ne apasă sufletul... Dacă mergeți pe acest drum altruist- fără vreun avantaj personal, înseamnă că, esențialul este reprezentat de iubirea față de Tatăl etern, adică eliberarea de poveri, apropierea de Tatăl nostru etern și astfel veți înainta pas cu pas pe Drumul Interior...<< |
[ A TRĂI ÎN SPIRITUL LUI
DUMNEZEU RELIGIA INTERIORĂ
] [
NU CREDEȚI ÎN
DUMNEZEU ? DAR, EL CREDE ÎN VOI
]
[ DRUMUL INTERIOR PREGĂTIREA PENTRU
LĂRGIREA CONȘTIINȚEI INIȚIAL CREȘTINE ÎN VIAȚA UNIVERSALĂ ]
[ DE CE DUMNEZEU, CEL VEȘNIC, NE VORBEȘTE
DIN NOU PRIN GURA UNUI PROFET]
[ CE ESTE VIAȚA UNIVERSALĂ ?
]
[ CĂRȚI PENTRU O VIAȚĂ MAI BUNĂ
] [ TÂNĂRUL ȘI PROFETUL
] [
CUVÂNTUL CREATORULUI
]
[ CE CRED CREȘTINII INIȚIALI DIN VIAȚA
UNIVERSALĂ
] [ URMĂTOARELE
INFORMAȚII SUNT GRATUITE ]
| Viața
Universalã O.P. 1,C.P. 210. Cod-3700 Oradea |
|
Universelles Leben, Haugerring 7,
D- 97070 Würzburg |