Christos, cheia de la poarta Vieţii 
Viaţa Universală

DE CE DUMNEZEU, CEL VEŞNIC VORBEŞTE 
DIN NOU PRIN GURA UNUI PROFET ?

Într-o carte intitulată în germană "Der Richter.
Und es ist doch Gott, der Ewige" şi a cărui sub-titlu
tradus în limba română este" Adevărul despre
Gabriele, profeta lui Dumnezeu" Gabriele,
profetesa şi ambasadoarea lui Dumnezeu a răspuns
la această întrebare astfel :

Dacă privim lumea noastră de azi şi analizăm întâmplările şi evenimentele zilnice atunci este evident de ce Dumnezeu ne trimite în aceste timpuri un profet, prin care El se revelează. Omul vigilent recunoaşte că ne aflăm într-un punct al unei schimbări imense a vieţii pământeşti, o transformare revoluţionară cum n-a mai fost în istoria omenirii. În vremurile noastre trăim începuturile şi evenimentele descrise în imagini în revelaţia lui Ioan.

Numărul catastrofelor care au survenit în lume - fie că, ele au sau nu o cauză naturală - cresc fără încetare. Umanitatea a adus multe stricăciuni pământului şi atmosferei care reprezintă stratul protector. Stratosfera fiind din ce în ce mai permeabilă, influenţele care provin din cosmos ne ating în diferite moduri.

Oceanele au devenit pubelele civilizaţiei umane. Găsim în ele toate reziduurile industriale şi deşeurile nucleare active. Solul este epuizat. Pădurile tropicale care sunt plămânii pământului sunt distruse pe zone întinse. Cursuri de apă imense sunt deturnate pentru a construi baraje. Sunt manipulate plantele şi animalele iar acestea din urmă sunt torturate într-un mod inimaginabil în laboratoare, pentru scopuri ştiinţifice. Mii de specii animale mor în fiecare an datorită intervenţiei umane asupra mecanismelor naturii şi pentru că, pământul a ajuns să nu mai poată să le ofere spaţiul de viaţă de care au nevoie.

Oamenii devin tot mai cruzi. Se fac afaceri cu organe umane. În numeroase domenii, oamenii de ştiinţă intervin conştient asupra structurilor vieţii, realizând o infracţiune asupra ordinii dorite de Dumnezeu care, până acum fusese protejată de un respect natural al omului. Apar boli necunoscute. Numărul necazurilor creşte iar efectul lor devine mai intens: foamete, boli conflicte războinice, crime ameninţând oamenii oriunde ar locui pe pământ. Prăpastia între bogaţi şi săraci se măreşte în fiecare zi. Există din ce în ce mai multe scandaluri şi cazuri de corupţie. Injustiţiile, inegalitatea, manipularea, minciuna şi înşelăciunea la scară mică sau mare ca şi somajul generează tensiuni în creştere. Situaţia lumii este în fiecare zi tot mai alarmantă şi insuportabilă iar procesul nu încetează să se accelereze. Ceea ce ieri avea o valoare, astăzi nu mai are nici una. Aceasta se referă şi la cuvântul celor puternici. Aceste câteva exemple mărturisesc cu claritate că umanitatea a intrat în prima etapă a unei transformări de proporţii imense a cărei consecinţe vor fi catastrofale.

Faptul că, popoarele regresează la starea de sălbăticie se datorează pierderii generalizate a oricărei valori etice şi morale. Desfrâul câştigă teren peste tot. Este evident că, în acest domeniu >>creştinismul<< instituţional nu oferă nici un sprijin oamenilor. Bisericile sunt din ce în ce mai goale în ciuda pompei şi luxului lor fastuos la fel de goale ca majoritatea cuvintelor >pioase< care sunt pronunţate în ele. Nenumăraţi oameni care Îl caută pe Dumnezeu, Tatăl lor şi care caută un drum care să ducă până la El, au ajuns să constate că nu le pot găsi în sânul bisericilor. Dumnezeul învaţăturilor instituţiilor bisericeşti nu este de nici un ajutor şi nu permite nici înţelegerea şi nici stăpânirea destinului personal. Oamenii care nu au putut acorda imaginea pe care o aveau despre un Dumnezeu iubitor cu faptul că, sufereau lovituri ale sorţii, boli, neajunsuri ş i cu faptul că Dumnezeu este incapabil să uşureze lumea de suferinţe şi încă şi mai puţin să le schimbe, au pierdut încrederea în El. Cum poate fi găsită securitatea lângă un Dumnezeu care îşi condamnă copiii la o damnare veşnică? Autorităţile bisericeşti se gândesc mai ales la aparenţele lor fastuoase în loc să aducă oamenilor învăţăturile clare şi nealterate ale lui Isus, Christosul şi în loc să fie încarnarea lor vie, în conştiinţa faptului că, ei nu sunt nimic prin ei înşişi ci doar slujitori ai Celui care este totul şi căruia îi revine întreaga onoare, Celui pe care Dumnezeu ni L-a trimis: Fiului Său.

În numeroase ţări, administraţiile bisericeşti se agaţă de stat pentru a primi de la el diferite subvenţii, sub formă, de exemplu, de impozite religioase, făcând din biserică o adevărată instituţie având uneori chiar şi statut de biserică de stat. Enoriaşii şi poporul plătesc autorităţilor bisericeşti fără a întreba la ce servesc toate acestea.
Dacă reflectăm la viaţa lui Isus, la învăţăturile Sale, la vestea plină de bucurie pe care ne-a adus-o, la marele Dumnezeu al Iubirii propovăduit de El şi dacă comparăm toate aceasta cu creştinismul actual, atunci ne este clar că din învăţăturile simple şi fireşti ale lui Isus, abia dacă a mai rămas ceva. Totul are ca scop creşterea puterii şi profitului bisericii.Puţini creştini ai bisericii ştiu că, ei înşişi sunt templul lui Dumnezeu şi că, Spiritul lui Dumnezeu locuieşte în ei.Puţini ştiu că se pot întoarce simplu şi firesc spre interior, spre inima lui, Dumnezeu, pentru a comunica nemijlocit cu El prin rugăciunea, pe care se străduiesc să o împlinească în viaţa de zi cu zi şi prin împlinirea Legilor lui Dumnezeu şi a Predicii de pe Munte a lui Isus. Pentru aceasta nu este nevoie de prinţi ai bisericii, nici de clădiri împodobite, nici de dogme sau rituri. Dimpotrivă, ceea ce este important de ştiut este faptul că, Dumnezeu locuieşte în inima oamenilor, că El îi iubeşte şi că ar dori să îi ajute dacă, totuşi, ei doresc aceasta. Este suficient să ştim că omul este responsabil pentru fiecare din actele sale aşa cum a spus Isus în Predica de pe Munte: pentru fiecare cuvânt inutil va trebui să porţi responsabilitatea în ziua judecăţii,ceea ce este valabil şi pentru fiecare gând rău, pentru fiecare sentiment, senzaţie şi act josnic, pentru fiecare din actele noastre care exprimă o tendinţă umană.

Să tacă Christosul lui Dumnezeu atunci când învăţătura Sa este denaturată şi utilizată în scopuri de putere şi îmbogăţire şi atunci când credincioşii bisericii sunt induşi în eroare? În sânul bisericilor instituţionale nu rămâne nimic din religia interioară, din religia inimii, din credinţa profundă în împlinirea adevărată a învăţăturii.

Că, în aceste vremuri Dumnezeu a trimis oamenilor un profet, prin care El se revelează pentru ca, copiii Săi, pe care îi iubeşte, să scape din chinurile impuse de către ei înşişi, prin Legea semănatului şi a recoltei, doar acela poate să înţeleagă, căruia i-a devenit o certitudine faptul că, Dumnezeu este Iubirea, că El, Tatăl nostru Etern are grijă de noi, copiii Săi. Dovada marii Sale Iubiri este Fiul Său divin, Coregentul cerurilor, care a venit la noi oamenii, care ca Isus din Nazaret, a adus aproape de noi Iubirea Tatălui nostru etern. Doar Fiul lui Dumnezeu poate fi găsit în fiecare om prin rugăciunea într-o cămăruţă liniştită şi prin împlinirea Legilor Sale şi a Predicii de pe Munte.

Aceste cuvinte simple pe care le-a pronunţat Isus, indicaţiile şi învăţăturile practice pe care El le-a dat oamenilor pentru ca ei să poată face experienţa lui Dumnezeu, Tatăl nostru, în inima lor, toate acestea au fost ascunse voit de către funcţionarii bisericii. Oamenii au fost orientaţi spre funcţionarii bisericii, spre preoţi, cardinali, episcopi ca şi spre cel care lasă să fie numit "Sfântul Părinte". Isus nu a vrut niciodată aceasta. Dealtfel, noi nu avem nevoie de aceasta. În "Tatăl nostru", pe care El ni l-a dat, se spune că trebuie să ne iertăm semenii sau să le cerem iertare pentru păcatele comise împotriva lor şi că Tatăl nostru nu ne poate ierta decât dacă facem acestea din toată inima. Pentru aceasta nu este nevoie de funcţionari ai bisericii, nici de spovedanii pe care păcătoşii îndrăznesc să le ia altor păcătoşi, ca şi cum aceasta ar fi o însărcinare de la Dumnezeu.

"Iubeşte-L pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul, cu toate forţele şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi !" Este o învăţătură simplă şi firească, natural prea simplă,pentru funcţionarii bisericii. Uneori acestora li se întâmplă să vorbească într-un mod greu de înţeles fidelilor despre aceasta dar niciodată nu le explică semnificaţia simplă şi unică. Ei nu o trăiesc ca model pentru ceilalţi.

Nu am vrut niciodată să fiu profetă. Totuşi în sufletul unui profet se află misiunea profetică de a- L servi pe Dumnezeu şi aceasta trebuie împlinită de către profet.

Din momentul în care L-am întâlnit pe Dumnezeu în inima mea, nu am mai vrut nimic altceva decât să fiu copilul Său, fiica Sa şi să împlinesc voia Sa. Sarcina profetului m-a apăsat întotdeauna şi ea mă apasă şi astăzi, totuşi eu am împlinit-o pentru că, Dumnezeu vrea astfel. La urma urmei, sunt profetă împotriva voinţei mele.